Un tânăr de 23 de ani, din municipiul Motru, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. El este bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Potrivit IPJ Gorj, în dimineața zilei de 11 octombrie 2026, în jurul orei 04:40, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat din localitatea Horăști. Acesta a reclamat că, în timp ce se afla la locuința unui cunoscut din municipiul Motru, acesta i-ar fi smuls lanțul de aur pe care îl purta la gât, după care l-ar fi dat afară din locuință.
Din primele cercetări a reieșit că, în noaptea de 10 spre 11 octombrie, persoana vătămată fusese invitată la locuința tânărului de 23 de ani, unde, împreună cu o altă persoană, ar fi consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 04:30, pe fondul unor neînțelegeri, tânărul i-ar fi solicitat persoanei vătămate să îi predea lanțul pe care îl purta la gât. Întrucât aceasta a refuzat, tânărul l-ar fi lovit de două ori cu palma peste față, apoi l-ar fi deposedat de lanț și l-ar fi scos afară din locuință.
Tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propuneri legale. Cercetările continuă în acest caz, iar stabilirea situației de fapt se realizează cu respectarea prezumției de nevinovăție. (Foto: arhivă)


