I-a fugit nevasta cu vecinul, dar a găsit o metodă inedită de a-și vărsa focul. Este vorba despre un gorjean, din comuna Jupânești, care a ridicat mai multe construcții din sticlă. Mai mult, bărbatul a realizat din același material o sticlă imensă și o ploscă. Toate pentru a-și arăta furia, după ce soția sa l-a lăsat acasă cu cinci copii.
Vasile Piscureanu, în vârstă de 60 de ani, locuiește în comuna Jupănești. În urmă cu câțiva ani a fost părăsit de soție, lăsându-i pe cap cei cinci copii pe care îi aveau împreună. De supărare, omul a găsit o metodă inedită de a-și arăta indignarea pentru fapta soției: a clădit fațada casei din sticle. A trudit mai bine de un an, dar, pentru că supărarea nu i-a trecut, a ridicat o sticlă imensă chiar în curtea casei, folosind același material. În interiorul sticlei a realizat o masă cu scaune pentru ca prietenii să aibă unde fi cinstiți pe timp de vară.
Nu i-a fost de ajuns și astfel a mai clădit și o ploscă de mari dimensiuni în interiorul căreia a încropit un dormitor de vară. Nu s-a limitat la atât și a ridicat o afumătoare, dar și o cameră zidită din navete de bere.
La realizarea construcțiilor au participat și copiii cei mai mari ai omului.
Vecinii s-au minunat de ideea lui Vasile Piscureanu mai ales că era izvorâtă dintr-o supărare.
Primarul comunei Jupănești, Petre Gușiță, cunoaște povestea acestor realizări și spune că metoda de răzbunare este una inedită.
Bărbatul nu are de gând să se oprească aici. Acesta are de gând să creeze un beci din sticlă ascuns sub o coastă de deal, dar și o peșteră precum cea din povestea ,,Ali Baba și cei 40 de hoți“.


