S-au făcut de râsul lumii, în anul care tocmai s-a încheiat. Doi gorjeni au atins în 2012 un record negativ. Prima a fost o tânără dezlănţuită, care a dansat în sânii goi, într-o benzinărie aflată la ieşirea din oraş. Totul s-a întâmplat în luna august. Două luni mai târziu, un bărbat de 44 de ani a dat etilotestul peste cap, fiind prins la volan cu o concentraţie de 1,64 mg alcool în aerul expirat. În loc să regrete, şoferul a făcut haz de necaz.
Oricât a încercat şoferul să-i ducă pe oamenii legii cu zăhărelul, etilotestul l-a contrazis, indicând o concetraţie record, de 1,64 miligrame alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul de 44 de ani, care băuse bine înainte de a porni la drum, a ţinut chiar şi o prelegere împotriva consumului de alcool.
Poliţiştii l-au oprit în trafic pe şoferul turmentat, după ce au văzut că mergea cu maşina în zig-zag.
Nu doar acesta s-a dat în spectacol în acest an. Şi una din reprezentantele sexului frumos a făcut show în luna august, însă erotic. Angajaţii benzinăriei au fost uimiţi când au văzut cine a venit să achite combustibilul. Chiar tânăra care a dansat lângă maşină a apărut la casierie, după care s-a întors la dans, de această dată pe plafon.
Oamenii legii au amendat-o cu 500 de lei. Poliţiştii au mai avut parte în acest an şi de alte surprize, în urma acţiunilor pe care le-au desfăşurat. Nu mică le-a fost mirarea celor de la Rutieră când au primit şi dedicaţie, după ce au aplicat o amendă.
Poliţista care l-a amendat pe şoferul din imagine pentru că avea un far defect s-a ales cu o dedicaţie muzicală.


