La 18/30 aprilie 1848, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, a avut loc prima adunare politică a românilor din Transilvania, în cadrul căreia s-a hotărât să se convoace, pentru 3/15 mai, Marea Adunare Naţională, notează ”Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).
Adunarea convocată la Blaj nu primise aprobarea autorităţilor, care au adoptat măsuri severe de intimidare a locuitorilor satelor, guvernatorul Teleki fiind, totodată, preocupat de o posibilă participare a românilor de peste munţi. Astfel, la cererea acestuia, comandantul militar de la Sibiu a deplasat în jurul Blajului unităţi militare suplimentare. Însă, răspunsul românilor a fost pe măsură: ”de ne-or frige, de ne-or fierbe, de-am şti că ne-om potopi cu toţii acolo, afirmau de pildă ţăranii din satul Bâia, tot om merge pe ziua pusă la Blaj, cu satul”, potrivit lucrării ”Istoria românilor – Constituirea României moderne (1821-1878)” (vol. II, tom I, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003). La adunarea de la Blaj au participat circa 4.000 de oameni, ţărani şi intelectuali, majoritatea din satele învecinate.
Temerile guvernatorului erau întărite de prezenţa şi activitatea desfăşurată de moldovenii trecuţi în Transilvania, după evenimentele din martie 1848, şi de atenţia cu care erau urmărite evenimentele ardelene în Moldova şi Ţara Românească. Treboniu Laurian, în scrisorile sale adresate lui Nicolae Bălcescu şi George Bariţiu, schiţa un adevărat program politic pentru românii din Transilvania, pronunţându-se pentru independenţa naţiunii române. În scrisoarea lui Ion Axente Sever (aflat la Bucureşti) către Simion Bărnuţiu, din 6/18 aprilie 1848, era propus, în schimb, un plan de ridicare la luptă armată. De asemenea, în Ţara Românească ştirile cu privire la evenimentele din Transilvania erau la zi, fiind inserate şi comentate în foile lui Ion Heliade Rădulescu. Datorită împrejurărilor amintite mai sus, nu a fost posibilă participarea masivă a fruntaşilor români. Însuşi Aron Pumnul, autorul manifestului de convocare a lipsit.
Cea mai importantă cuvântare a fost rostită de Alexandru Papiu-Ilarian, care a evidenţiat hotărârea poporului român de a nu mai accepta iobăgia şi dominaţia politică a altor naţiuni, de a pretinde consultarea naţiunii române, repunerea în drepturile ce i se cuvin, în calitatea sa de cea mai veche şi mai numeroasă dintre naţiunile Transilvaniei. Scopul adunării era de a restabili opţiunile politice ale românilor, care trebuiau să fie înaintate Dietei de la Cluj, la 17/29 mai, data deschiderii lucrărilor. Simion Bărnuţiu, ajuns la Blaj în după-amiaza aceleiaşi zile, a făcut referire în egală măsură la necesitatea desfiinţării iobăgiei şi repunerii în drepturi a naţiunii române. Adunarea s-a încheiat prin adoptarea unui Apel către români, probabil cel mai important document cu caracter politic din perioada premergătoare Marii Adunări Naţionale din 3/15 mai, un act mobilizator care a conferit suportul necesar viitoarei adunări, potrivit lucrării ”Istoria românilor – Constituirea României moderne (1821-1878)” (vol. II, tom I, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003).
Sursa: Agerpres.ro
