Prins că a furat bani dintr-o mașină parcată pe o stradă din Tg-Jiu

- Advertisement -

“La data de 26 februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului de investigații Criminale – Poliția Municipiului Târgu Jiu au identificat un tânăr de 28 de ani, din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

În seara de 20 februarie a.c., polițiștii au fost sesizați de un localnic de 24 de ani, despre faptul că în perioada 18-20 februarie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns, în incinta autoturismului său, care a fost parcat pe strada Alexandru Vlahuță din Târgu Jiu, ocazie cu care au sustras 1.000 lei și 30 euro, dintr-un portofel aflat în portiera ușii stânga față.

De asemenea, polițiștii au mai constatat că, în aceeași noapte și zonă, cel în cauză, prin folosirea unui levier, ar mai fi forțat un aparat de efectuat plăți, însă nu a reușit să-l deschidă.

Cercetările continuă în vederea recuperării prejudiciului și luării tuturor măsurilor legale.  Astăzi, tânărul va fi prezentat parchetului competent, cu propuneri legale.” – transmite IPJ Gorj.

Articole recente