Primarul comunei Peștișani, Cosmin Pigui, a lansat un mesaj extrem de critic la adresa lui Cristian Vasile Petcu, după participarea la un eveniment organizat de Fundația Colegiului Național de Apărare, dedicat operei și personalității lui Constantin Brâncuși. Edilul susține că a fost împiedicat să participe la o dezbatere legată de marele sculptor, deși conduce de zece ani localitatea în care s-a născut Brâncuși. Potrivit lui Pigui, conflictul a izbucnit după ce acesta a făcut o declarație referitoare la patriotism, moment în care, afirmă el, președintele fundației ar fi intervenit și i-ar fi interzis să mai ia cuvântul.
„Primarul din comuna lui Constantin Brâncuși nu a mai avut voie să discute la o dezbatere legată de Constantin Brâncuși. Mi-a fost interzis”, a scris Cosmin Pigui în mesajul publicat pe rețelele de socializare.
În aceeași postare, primarul formulează acuzații dure la adresa conducerii fundației, susținând că aceasta ar beneficia de fonduri publice și că ar încerca să își asocieze imaginea cu numele lui Brâncuși fără a contribui în mod real la promovarea moștenirii artistului.
Mesajul lui Pigui conține și referiri la persoane prezente la eveniment, precum și la reprezentanți ai administrației și mediului asociativ cu care spune că a colaborat de-a lungul anilor pentru organizarea manifestărilor dedicate lui Brâncuși la Hobița.
Primarul din Peștișani a ținut să evidențieze și colaborarea avută cu mai multe personalități publice și instituționale, afirmând că promovarea operei lui Brâncuși a fost posibilă prin efortul comun al autorităților locale, al Consiliului Județean Gorj și al unor parteneri din mediul public și privat.
Totodată, edilul a avut cuvinte de apreciere pentru Demeter András István, despre care spune că a contribuit la susținerea proiectelor culturale dedicate lui Brâncuși.
Finalul mesajului este unul extrem de tranșant. Cosmin Pigui îl declară pe Cristian Vasile Petcu „persoana non grata acasă la Brâncuși” și anunță că ia în calcul inclusiv excluderea unor membri ai masoneriei din Peștișani, pe fondul disputelor generate de organizarea și promovarea evenimentelor culturale dedicate sculptorului.



