Ministrul Energiei “CEO nu se inchide”

- Advertisement -

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat asigurări că nu se va pune lacătul pe Complexul Energetic Oltenia și a declarat că susține colosul energetic. Ministrul susține că declarațiile privind închiderea CE Oltenia sunt manipulări ale Opoziției. Gabriel Căldărușe, liderul SMEO, spune că întâlnirea a fost de bun augur și s-au discutat foarte multe lucruri, inclusiv s-au primit asigurări de la minister că CEO va funcționa și după 2030.

Gabriel Căldărușe, liderul Sindicatului Mine Energie Oltenia, a reușit să obțină o întâlnire cu ministrul Energiei după ce a anunțat că intră în greva foamei alături de alți angajați ai Complexului Energetic Oltenia. Întâlnirea a avut loc, ieri, iar, după discuții, Virgil Popescu a dat asigurări că Guvernul susține CEO și colosul energetic nu va fi închis.
“Eu, și întreg Ministerul Energiei, susținem și vom continua să susținem Complexul Energetic Oltenia în rezolvarea problemelor pe care le are acest complex de rezolvat, precum și în aprobarea programului de restructurare de către Comisia Europeană. CEO va deveni, dintr-un producător unic de energie electrică pe bază de cărbune, un producător de energie electrică pe bază de cărbune, gaz și energie regenerabilă. Vreau să infirm clar toate manipulările potrivit cărora CEO se va închide. CEO nu se va închide și noi, la Ministerul Energiei, nu lăsăm pe nimeni în urmă. Voi avea grijă de angajații CEO.”, a transmis ministrul Virgil Popescu.
Gabriel Căldărușe a declarat că s-au purtat mai multe discuții în cadrul întâlnirii de la București.

Articole recente