IMAGINI REVOLTĂTOARE LA RUNCU! „Hingherii lui Oprean”, intră după câini în curțile oamenilor, îi tranchilizează și apoi îi fugăresc pe carosabil

- Advertisement -

Da, încă se întâmplă și în 2026, și în comuna “model” Runcu – condusă de celebrul edil Adi Câmpeanu! Scene care ridică semne serioase de întrebare privind modul în care sunt capturați câinii fără stăpân au fost filmate în comuna Runcu de jurnalistul Claudiu Matei. Acesta acuză intervenții brutale ale echipelor aparținând serviciului gestionat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Județean pentru Ocrotirea Animalelor Fără Stăpân” Hunedoara, structură condusă de Nicolaie Oprean și implicată de mai mulți ani în gestionarea câinilor inclusiv în Gorj.

Potrivit relatării jurnalistului, într-una dintre intervențiile surprinse la Runcu, un angajat al serviciului ar fi pătruns inclusiv în curtea unei pensiuni pentru a urmări și tranchiliza un câine. Imaginile live aici: https://www.facebook.com/share/v/1CMEmF1hEt/?mibextid=wwXIfr

În imagini se observă că animalul, speriat și  în stare de agonie, a scăpat ca prin urechiile acului să nu fie lovit de mașinile care circulau pe carosabil în timp ce “hingherii lui Oprean” îl “supravegheau”.
Claudiu Matei a făcut publice imaginile surprinse personal și a cerut intervenția Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Gorj, a Consiliului Județean Gorj, a Primăriei Runcu și a organizațiilor pentru protecția animalelor.

Dacă dumneavoastră considerați că hingherii ăștia de la Hunedoara, plătiți din bani publici, așa trebuie să acționeze, dacă sunteți de părere că este normal ca să intre la oameni în curte și să tranchilizeze câinii (…) atunci nu faceți nimic! Lăsați-i să acționeze cu cruzime asupra câinilor și plătiți-i la bucată!”, a transmis jurnalistul, anunțând că va documenta pe larg situația.

Runcu plătește serviciul din bani publici

Subiectul este cu atât mai sensibil cu cât Primăria Runcu a anunțat în vara acestui an că, la 24 iunie 2026, a semnat contractul de delegare a serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân.

Pentru funcționarea serviciului, administrația locală a anunțat o cotizație suportată din bugetul local în cuantum de 16 lei pentru fiecare locuitor al comunei, anual.

În aceste condiții, imaginile publicate ridică întrebări legitime: în ce condiții se efectuează capturarea animalelor, ce metode sunt folosite, cine supraveghează efectiv echipele de intervenție și dacă sunt respectate toate obligațiile contractuale și normele privind protecția animalelor.

Aceeași asociație, implicată în scandalul celor 60 de câini eutanasiați la Târgu Jiu

Numele asociației din Hunedoara nu apare pentru prima dată în centrul unei controverse în Gorj.

În august 2024, aproximativ 60 de câini aflați în adăpostul public din Târgu Jiu au fost eutanasiați, într-o acțiune care a provocat reacții puternice din partea iubitorilor de animale și a reprezentanților unor ONG-uri.

La acel moment, reprezentanții unor organizații pentru protecția animalelor au acuzat că nu ar fi fost respectate toate procedurile și că nu ar fi fost făcute suficiente demersuri pentru adopția animalelor. Conducerea serviciului a susținut însă public că procedurile au fost legale.

Prin urmare, acuzațiile privind nerespectarea procedurilor au fost formulate de activiști și ONG-uri și au fost contestate de reprezentanții asociației.

O structură extinsă în Gorj

A.S.J.O.A.F.S. Hunedoara este implicată în gestionarea câinilor fără stăpân în baza unor raporturi contractuale cu autorități publice, inclusiv din județul Gorj.

Structura poate presta, contra cost, servicii privind gestionarea câinilor fără stăpân pentru unități administrativ-teritoriale, iar în Gorj au existat și situații în care animale pentru care polițiștii au emis ordine de plasare au fost transportate în adăposturi administrate de această structură.

De asemenea, la nivelul județului Gorj au fost adoptate măsuri privind organizarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân și colaborarea cu structura intercomunitară din Hunedoara.

Metodele de capturare trebuie verificate

Problema câinilor fără stăpân trebuie rezolvată, iar capturarea animalelor de pe domeniul public este prevăzută de legislație. Acest lucru nu înseamnă însă că orice metodă de intervenție este automat justificată.

În cazul imaginilor de la Runcu, autoritățile competente sunt cele care trebuie să stabilească dacă procedura surprinsă respectă normele legale, dacă utilizarea mijloacelor de tranchilizare a fost justificată și efectuată corespunzător și, mai ales, în ce condiții un angajat al serviciului ar fi ajuns să urmărească un câine în interiorul unei proprietăți private.

Este de așteptat acum un punct de vedere din partea Primăriei Runcu, Consiliului Județean Gorj, Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Gorj și A.S.J.O.A.F.S. Hunedoara, inclusiv în privința modului concret în care s-a desfășurat intervenția filmată.

Gestionarea câinilor fără stăpân este un serviciu public, plătit din bani publici, iar capturarea animalelor trebuie făcută cu respectarea strictă a legii și fără provocarea inutilă de suferințe.

Articole recente