Zi specială în comuna Bălănești, unde autoritățile locale, rudele și numeroși localnici au sărbătorit-o astăzi pe doamna Ana Torupu, care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Nepoata sărbătoritei a povestit în cadrul emisiunii Agenda Zilei la TV Sud câteva momente importante din viața bunicii sale, oferind prilejul unor amintiri emoționante. Galerie foto la final!

Primarul comunei Bălănești, Ovidiu Pungan, i-a urat multă sănătate și și-a exprimat speranța că o va sărbători din nou și la împlinirea vârstei de 105 ani.
Evenimentul a fost unul plin de emoție și bucurie, fiind un prilej de a celebra un secol de viață, de amintiri și de experiențe.
Aniversarea a fost un prilej de bucurie pentru întreaga comunitate din Bălănești, care și-a arătat respectul și prețuirea față de o femeie ajunsă la impresionanta vârstă de un secol.
Iată și mesajul primarului din Bălănești: “Sărbătorim cu tanti Anica, așa cum o cunosc și o alintă oamenii din sat, care împlinește venerabila vârstă de 100 de ani!
Un secol de viață înseamnă o istorie întreagă, cu vremuri, încercări, bucurii și amintiri. Înseamnă experiență, înțelepciune și o lecție despre răbdare și puterea de a merge mai departe. Iar pentru tinerii comunei noastre avem un îndemn: să nu uităm niciodată să-i respectăm, să-i ascultăm și să-i prețuim pe cei care au construit comunitatea în care trăim astăzi. La mulți ani, tanti Anica!”.


