DURERE LA BĂLEȘTI | George-Octavian Spineanu, tânărul de 35 de ani decedat în accident, va fi condus pe ultimul drum

- Advertisement -

Comunitatea din Bălești este în doliu după tragicul accident rutier produs luni dimineață, 7 septembrie, pe DN 67. George-Octavian Spineanu, în vârstă de doar 35 de ani, și-a pierdut viața în urma impactului dintre două autoturisme. Potrivit anunțului făcut de reprezentanții serviciului funerar, George-Octavian Spineanu s-a născut la 29 aprilie 1991 și a încetat din viață la 7 septembrie 2026. Sicriul cu trupul neînsuflețit este depus la capela cimitirului din Bălești, iar slujba de înmormântare va avea loc joi, 10 septembrie, de la ora 12:00.

„Viața ta a fost prea scurtă, dar amintirea ta va rămâne vie în inimile tuturor celor care te-au cunoscut și te-au iubit. Plecarea ta ne amintește cât de fragilă este viața și cât de prețioasă este fiecare clipă petrecută împreună”, este mesajul transmis în anunțul de doliu.

Screenshot Rem Funerare

Accidentul s-a produs pe DN 67 – la Bălești

Tragedia s-a petrecut luni dimineață, în comuna Bălești. Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 08:21, iar la fața locului au intervenit polițiștii, două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. În accident au fost implicate două autoturisme, iar inițial salvatorii au fost informați că una dintre victime era încarcerată. 

Potrivit primelor concluzii ale polițiștilor, bărbatul de 35 de ani conducea un autoturism pe direcția Târgu Jiu – Motru. La un moment dat, acesta ar fi efectuat un viraj la stânga fără să se asigure corespunzător. Mașina sa a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din comuna Godinești, care circula în aceeași direcție. 

Conform IPJ Gorj, cel de-al doilea conducător auto ar fi fost angajat, în acel moment, într-o manevră de depășire neregulamentară, într-o zonă în care acționa indicatorul „Depășirea interzisă”. 

Impactul a fost devastator. George-Octavian Spineanu nu a mai putut fi salvat, iar celălalt șofer, în vârstă de 49 de ani, a fost rănit. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. 

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia. 

La numai 35 de ani, George-Octavian Spineanu lasă în urmă familie, prieteni și apropiați îndurerați. Joi, la ora 12:00, cei care l-au cunoscut îl vor conduce pe ultimul drum, la Bălești.

Articole recente