Continuă protestele

0
0

Muncitorii Fabricii de Vagoane din Caracal continuă protestul. Oamenii s-au strâns din nou în faţa fabricii, nemulţumiţi fiind de condiţiile de muncă şi de faptul că au salarii mai mici decât colegi de ai lor din alte subsidiare al multinaţionalei care controlează societatea.
Protestatarii spun că la punctul de lucru din Caracal al fabricii salariile sunt mai mici şi cu 1.000 lei, faţă de ce încasează colegii lor de la Arad. Oamenii cer renegocierea salariului, conform contractului colectiv de muncă, şi creşterea veniturilor cu 700 lei, sumă netă, pentru fiecare angajat.
Muncitorii ameninţă că nu se vor întoarce la lucru până când nu primesc asigurări că le vor fi majorate salariile.
Totodată, oamenilor nu le sunt respectate drepturile, există o singură toaletă în toată fabrica, iar muncitorii îşi aduc de acasă echipamentele.
Din păcate, această ofertă nu a fost luată în considerare, iar compania nu a mai avut altă opțiune decât să înainteze o acțiune în instanță pentru a declara greva ca fiind ilegală și să se îndrepte asupra organizatorilor pentru a primi despăgubiri”, arată reprezentanţii societăţii.