Cârciumaru, pe șantier

- Advertisement -

Primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a vrut să vadă personal stadiul lucrărilor pe șantierul de la stadionul municipal. Constructorul i-a dat asigurări că se depun eforturi pentru finalizarea investiției într-un termen cât mai scurt. Acum pe șantierul de la Târgu Jiu lucrează sute de muncitori, o parte din aceștia fiind selectați de pe piața locală a forței de muncă.

Cârciumaru spune că o preocupare a autorităților locale o constituie perfectarea de contracte de muncă cu angajați ai firmelor de construcții din municipiu, dar și din județ. În această etapă se execută lucrări la zona de peluze a noii arene sportive, la fundații, la infrastructura pentru parcare, hotel și spațiile de birouri. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro. Finanțarea pentru un astfel de obiectiv a fost asigurată de Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții. După finalizarea lucrărilor, stadionul de la Târgu Jiu se va înscrie în cele mai moderne arene sportive din țară ce va avea și o parcare cu aproximativ 400 de locuri. Arena de la Târgu Jiu va fi clasificată la un înalt nivel UEFA, putând găzdui meciuri din cupele europene.

Articole recente