Angajaţii primăriei, salahori la casa contabilului

0
0

Angajaţii primăriei munceau, în timpul programului, la casa contabilului şef al instituţiei. Patru angajaţi ai unităţii de stat au fost prinşi în ograda şefului, în timp ce cărau de zor griblură.

Contabilul şef al Primăriei Tg. Cărbuneşti, Alin Borcan, a dus doi angajaţi ai insituţiei şi doi de la firma de salubrizare, la care acţionară este şi primăria, să muncească la casa proprie, din satul Comăneşti.

Unul dintre muncitori a recunoscut că se afla în timpul programului şi că, în mod normal, ar fi trebuit să fie la primărie.

Cei patru angajaţi au fost prinşi muncind pe proprietatea contabilului, în timpul programului, chiar de poliţişti. Oamenii legii au constatat că muncitorii erau plătiţi din bani publici, pentru orele lucrate la şeful de la contabilitate.

Directorul firmei de salubritate a încercat să-i apere pe angajaţii trimişi să muncească acasă la contabil. Acesta a susţinut că angajaţii ar fi învoiţi.

Căutat la primărie, contabilul nu a fost de găsit, deşi încă nu i se terminase programul.