Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfășurat, în perioada 15-26 iunie 2026, 123 de controale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă. În urma verificărilor, inspectorii de muncă au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 763.000 de lei. Totodată, au fost dispuse 276 de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților constatate și pentru respectarea legislației în vigoare.
Potrivit ITM Gorj, în aceeași perioadă au fost aplicate și trei sancțiuni contravenționale pentru muncă nedeclarată, în valoare totală de 98.000 de lei.
De asemenea, în intervalul 2-22 iunie 2026, inspectorii de muncă au participat la acțiuni de verificare la angajatorii care desfășoară activitate prin intermediul platformelor digitale, în domenii precum transporturile de pasageri cu vehicule cu șofer, comerțul online și activitățile poștale și de curierat.
În cadrul acestei campanii au fost verificați doi angajatori, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 93.000 de lei, precum și nouă măsuri de intrare în legalitate.
Un angajator din municipiul Târgu Jiu a fost sancționat cu 80.000 de lei pentru primirea la muncă a două persoane fără încheierea, în prealabil, a contractelor individuale de muncă. Acțiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanților Direcției Regionale Antifraudă 4 Târgu Jiu.
Inspectorul-șef al ITM Gorj, George Octavian Romanescu, atrage atenția angajatorilor că neplata salariilor la timp poate atrage sancțiuni importante.
„Atragem atenția tuturor angajatorilor asupra faptului că încălcarea obligației de plată a drepturilor salariale cu mai mult de o lună de la data scadentă stabilită în contractul individual de muncă, contractul colectiv aplicabil sau regulamentul intern constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, angajatorii riscând amenzi de până la 100.000 lei. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj va continua acțiunile de verificare pe întreg teritoriul județului”, a transmis Romanescu George Octavian, inspector-șef al ITM Gorj.


