- Advertisement -
Facultatea de Științe ale Educației și Management Public din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a organizat,ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, simpozionul „Educaţia şi cetăţenia europeană”. La eveniment au avut loc o serie de dezbateri care au subliniat faptul că prin educaţie omul își dezvoltă personalitatea, devine cetățean și își asumă roluri în societate. Totodată, au fost puse în valoare rolul educatorului și al educației în comunitate. Evenimentul a reunit numeroase cadre didactice și studenți din cadrul UCB.


