Ziua Minerului va fi sărbătorită, ca în fiecare an, de Sfânta Maria, în dumbrava din comuna Câlnic. Minerii gorjeni sunt aşteptaţi să se distreze de ziua lor. Terasele cu mici și bere, precum și parcul de distracții sunt și anul acesta nelipsite din zăvoi. La petrecerea câmpenească de la Câlnic sunt așteptați nu doar ortacii, ci și colegii lor, energeticienii sau oricine dorește să participe.
Amenajarea locului unde va avea loc sărbătoarea a fost finalizată, iar comercianții sunt așteptați să vină în număr mare, mai ales că nu vor plăti niciun fel de taxă. Constantin Crețan, liderul sindicatului Lignitul și unul dintre organizatorii evenimentului, speră ca minerii să se distreze pe cinste de ziua lor.
La dumbrava din Câlnic vor fi competiții sportive și culturale. Am invitat agenții economici din județul Gorj să participe. Noi am sărbătorit în fiecare an Ziua Minerului, care sperăm să fie o zi deosebită pentru toți minerii, Constantin Crețan, preș. Sindicatului Lignitul Otenia
Bâlciul se va desfășura în perioada 15-17 august și toți vor fi bineveniți, nu doar minerii.
În zăvoiul din Câlnic nu participă numai mineri, ci și energeticieni și toți oamenii din zonă. Este o sărbătoare care a căpătătat tradiție din an în an și noi o respectăm. Constantin Crețan, preș. Sindicatului Lignitul Otenia
Ziua Minerului este o sărbătoare cu tradiție și are loc în fiecare an, la sfârșitul lunii august.


