Parcul Narciselor din Târgu Jiu a fost, în această aseară, neîncăpător! Mii de oameni s-au bucurat de muzică, voie bună și o atmosferă de sărbătoare în cadrul Zilelor Municipiului Târgu Jiu, eveniment care animă orașul întreaga săptămână. Locurile la mese au fost ocupate rapid încă din jurul serii, iar comercianții prezenți s-au declarat extrem de mulțumiți de numărul mare de vizitatori.

Pentru cei mici și tinerii dornici de distracție, organizatorii au pregătit zone special amenajate, transformând parcul într-un adevărat tărâm al bucuriei. Pe scena amplasată în zona centrală, vedete ale muzicii populare au încântat publicul, culminând cu o horă spontană care a adus împreună generații întregi.
„Este o ediție deosebită, iar ceea ce vedem în fiecare seară ne confirmă că târgujienii așteptau cu nerăbdare această sărbătoare. Atmosfera este incredibilă”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

Evenimentele continuă cu un program variat, pentru toate gusturile și toate vârstele!
PROGRAMUL COMPLET PENTRU ZILELE URMĂTOARE:
📅 22 mai (joi)
🎶 Spectacol de muzică populară cu Alexandra Bleaje și invitații săi
🕗 20:00 – 23:00
📍 Parcul Narciselor
📅 23 mai (vineri)
🎤 Festivalul național „Coloana Infinitului” – muzică ușoară, folk, creație literară, arte plastice, ecologie și informatică
🕓 16:00 – 22:00
📍 Parcul Narciselor
🔥 Parada cu torțe – RHABON FEST
🕗 20:30
📍 Parcul Narciselor
🎸 Concert TROOPER – muzică rock
🕙 22:00 – 23:00
📍 Parcul Narciselor
📅 24 mai (sâmbătă)
🏛 RHABON FEST – tabără antică, ateliere militare și meșteșugărești, tir cu arcul, dansuri antice, lupte de gladiatori, activități pentru copii
🕚 11:00 – 19:00
📍 Parcul Narciselor
🎶 Spectacol folcloric – Școala Populară de Arte & Mahala Rai Banda
🕕 18:00 – 23:00
📍 Parcul Narciselor
📅 25 mai (duminică)
🏺 RHABON FEST – ziua finală: bătălia „Ambuscada”, demonstrații, ceremonie de închidere
🕙 10:00 – 17:00
📍 Parcul Narciselor
🎉 Seara de gală: Advance, JO și ANDRA în concert
✨ Spectacol cu drone și focuri de artificii
🕗 20:00 – 23:00
📍 Parcul Narciselor
Târgu Jiu trăiește în aceste zile o adevărată sărbătoare a comunității, tradițiilor și modernității. Zilele Municipiului sunt dovada vie că orașul știe să celebreze, să se bucure și să aducă împreună oameni de toate vârstele. Vino și tu în Parcul Narciselor! Distracția continuă până duminică!



