Reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara și liderii de sindicat din sistem vor participa la o întrevedere cu cei din ANRE, cu speranța de a găsi soluții pentru compania energetică. Reprezentanții minerilor din Valea Jiului își doresc ca termenul de închidere a minelor de huilă să fie prelungit până în anul 2030.
Situația grea prin care trece Complexul Energetic Hunedoara i-a determinat pe liderii de sindicat să poarte o rundă de discuții cu reprezentanții ANRE. Sindicaliștii merg mai departe și afirmă că, dacă veniturile companiei nu vor fi suplimentate până la sfârșitul acestei luni, atunci vor fi nevoiți să oprească activitatea. O altă solicitare a liderilor de sindicat este ca termenul limită de închidere a minelor de huilă să fie prelungit până în anul 2030. În urmă cu două săptămâni, ortacii din Valea Jiului au protestat, iar la Petroșani și-a făcut apariția ministrul Energiei, Andrei Gerea, care a reușit să-i împace pe mineri.


