Polițiștii gorjeni au desfășurat, în perioada 22 – 24 august, controale pe DN67 D, în zona lucrărilor de reabilitare din pădurea Bârsești, pentru a depista conducătorii auto care nu respectă semaforizarea și care depășesc neregulamentar coloanele de autovehicule aflate în așteptare la semafor. Astfel, au fost verificați 40 de șoferi, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 9.500 de lei.
În urma acțiunii, 23 de conducători auto au fost scoși din circulație: 9 pentru depășirea coloanei de autovehicule și 14 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului. De asemenea, polițiștii rutieri gorjeni au mai retras 11 certificate de înmatriculare în perioada respectivă, măsuri menite să sporească siguranța rutieră în zonă și să prevină accidentele în contextul lucrărilor de reabilitare.
IPJ Gorj reamintește șoferilor că respectarea semaforizării și a regulilor de depășire este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic, mai ales în zonele cu lucrări rutiere.


