Zece familii izolate în Schela

- Advertisement -

Situație disperată în comuna Schela. Un drum care face legătura între cătunul Vlădoi și restul comunei s-a prăbușit noaptea trecută. Zece familii au rămas izolate de restul localității. Oamenii sunt îngrijorați că dacă se va întâmpla vreo nenorocire, pompierii sau ambulanța nu vor putea ajunge la ei. Primarul promite că în câteva zile vor demara lucrările de reconstruire a drumului dărâmat, dar localnicii sunt sceptici.

Porțiunea de drum, care face legătura între cătunul Vlădoi, unde stau cele zece familii și restul comunei, a început să o ia la vale de acum doi ani. Azi-noapte însă, o mare bucată din potecă s-a prăbușit, iar oamenii au rămas izolați. Copiii sunt nevoiți să meargă câțiva kilometri pe jos ca să ajungă la mașina care îi duce la școală.

Primarul comunei Schela, Aristide Șerbănescu, spune că a semnalat situația la Consiliul Județean Gorj, iar în câteva zile, proiectul pentru reabilitarea drumului va fi gata.

Prima evaluare a sectorului de drum, făcută de specialiști, arată că pentru reconsolidarea este nevoie de cel puțin trei miliarde și jumătate de lei vechi.

Articole recente