Deși în calendar este aproape vară, pe cea mai înaltă șosea din România, Transalpina, stratul de zăpadă măsoară peste un metru și jumătate. Șoferii care circulă în toată țara, dar și în străinătate, susțin că este singurul loc unde se mai află zăpadă la ora actuală. Turiștii care iubesc zăpada nu au stat departe de șosea și au venit să se bucure de ultimul omăt de anul acesta.
Deși circulația încă este închisă pe Transalpina, turiștii s-au aventurat pentru a se bucura de zăpada care depășește un metru și jumătate.
Singurul inconvenient ar fi lucrările care s-au desfășurat cu dificultate pe cel mai înalt drum din România.
Numărul turiștilor a început să crească din această săptămână, chiar dacă șoseaua este încă închisă.
Cel mai probabil, șoseaua supranumită „ Drumul Regelui” se va deschide oficial de la 1 iunie.


