Vremea se schimba

- Advertisement -

Începând de marți seara, 25 mai, și continuând pe parcursul nopții și zilei de miercuri, 26 mai, vor fi precipitații abundente, însoțite de descărcări electrice, pe tot teritoriul țării. În vest și mai ales în centrul țării există șanse de noi inundații!Pe parcursul nopții, ploile vor avansa către centrul țării. Miercuri, 26 mai, vor fi ploi torențiale și furtuni în mare parte din țară, în special în centrul, sudul și nord-estul țării. Cantitatea de precipitații va fi cuprinsă între 2-5 l/mp și local până la 10 l/mpPloile vor continua și în următoarele zile, iar vineri, 28 mai, sunt așteptate din nou precipitații deosebit de abundente în mare parte din țară, cu până la 10-20 l/mp, însoțite de o scădere accentuată a temperaturilor.

Articole recente