În Dobrogea și Bărăgan, se mai încălzește puțin față de ieri și domină vremea frumoasă. E drept, că acum, dimineața mai este ceață, în special în zona litoralului, dar mai tărziu se arată soarele și temperaturile urcă spre 31, poate 32 de grade, însă la malul marii va fi mai răcoare: se vor înregistra 22…24 de grade.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim vreme bună, puțini nori și o amiază călduroasă, cu vreo 31 de grade în termometre.
Și în nordul Moldovei și în Bucovina o să fie cald, dar încep să se adune norii și vor aduce mai multe serii de averse, cu descărcări electrice și intensificări de vânt. Vor fi și condiții de grindină și s-ar putea strânge cantități mari de apă, în intervale scurte de timp.
Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș o să plouă pe parcursul zilei și vorbim tot despre averse consistente, dar aici apar ploile după prânz și la noapte.
În vestul țării se anunță instabilitate și temperaturi în creștere, dar ploile apar după prânz și la noapte. Minimele ajung la normal, vor fi de 14…15 grade.
În Transilvania, se încălzește cu vreo patru, cinci grade față de ieri, însă norii vor persista și va ploua destul de mult și aici.
În Oltenia, vremea se îndreaptă, se face mai cald și ploile apar sporadic pe la munte.
Vreme mai bună așteptăm și în ținuturile sudice: temperaturile cresc perceptibil spre amiază și se întețește vântul. Scăpăm de ploi, azi.


