Primăria Vladimir s-ar putea alege cu un nou conducător certat cu legea. Este vorba de liberalul, Vasile Iovan, care la mijlocul anilor 1990, a fost condamnat pentru complicitate la contrabandă, după cum afirmă chiar el. Iovan afirmă că s-a reabilitat, însă pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbunești a fost înregistrată abia acum o solicitare de reabilitare din partea lui Iovan.
Liberalul Vasile Iovan spune că, în urmă cu 20 de ani, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce se afla în barcă cu persoane ce făceau contrabandă. Iovan a stat și în arest câteva zile.
Primarul din Vladimir, Ion Ianăși, și el certat cu legea nu pare însă deranjat de problemele din trecut pe care le-a avut Iovan și ar vrea să-l pună pe acesta viceprimar.
Ședința de Consiliu Local în care s-ar putea alege viceprimarul din Vladimir se va desfășura luni.


