Prezent, vineri, la Termocentrala de la Ișalnița, unde a vizitat blocul energetic numărul 7 modernizat cu circa 25 de milioane de lei, ministrul energiei, Toma Petcu, s-a întâlnit și cu autoritățile locale din Craiova (primarul Mihail Genoiu și viceprimarul Stelian Bărăgan) și prefectul de Dolj, Dan Purcărescu, pentru stabilirea pașilor necesari înființării unei companii integrate care să furnizeze agentul termic în Craiova. În prezent, SC Termo Craiova SRL, societatea deținută de primărie care se ocupă de furnizarea agentului termic, se află în insolvență, municipalitatea deținând o altă societate, SC Termo Urban SRL, cu care stă momentan în așteptare, scrie gds.
Ministrul energiei a precizat de la bun început că problema Complexului Energetic Oltenia (CEO) este producerea și furnizarea agentului termic pe rețelele primare, rețelele secundare fiind strict atributul Primăriei Craiova. „Noi ne-am asigurat, printr-o investiție de aproape 17 milioane de lei, de producția de energie termică și rețelele termice primare, și mă refer la investițiile făcute în cazane, pentru că știți că am avut probleme anul acesta, în ianuarie. Și asta pentru a fi siguri că vom trece cu bine peste iarnă, din punctul de vedere al furnizării agentului termic pentru populația Craiovei”, a spus Toma Petcu.


