Unitățile de învățământ vor trebui să centralizeze listele cu beneficiarii programului și să le pună la dispoziția IȘJ și primăriei și să distribuie voucherele către cadrele didactice.
Proiectul este propus pentru a permite profesorilor să-și achiziționeze cărți școlare, materiale didactice, tablete sau laptopuri, strict pentru utilizarea în activitatea cu scop didactic.
Programul local prin intermediul căruia ar urma să fie acordate aceste stimulente se numește ”Voucher educațional” și a fost inițiat de consilierul independent Paul Victor Florea.
Stimulentele de tip voucher vor fi acordate profesorilor exclusiv pentru achiziționarea de carte școlară, laptopuri, tablete sau alte materiale didactice specifice și necesare disciplinei/disciplinelor predate de către cadrul didactic.
La acest moment, proiectul nu include și un buget estimativ, potrivit datelor din documentația prezentată consilierilor.
Se precizează că reprezentanții primăriei vor elabora regulamentul de acordare a voucherelor educaționale și decontare a acestora, vor cere de la Inspectoratul Școlar baza de date cu cadrele didactice și vor asigura gestionarea voucherelor.
Unitățile de învățământ vor trebui să centralizeze listele cu beneficiarii programului și să le pună la dispoziția IȘJ și primăriei și să distribuie voucherele către cadrele didactice.
sursa: romaniatv.net


