Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, spune că noul stadion ar putea fi gata până vara viitoare. Edilul afirmă că, în maximum o săptămână, se vor rezolva și problemele cu clubul sportiv CS Pandurii Târgu Jiu, iar constructorul va putea demara lucrările. Valoarea investiției se ridică la 22 de milioane de euro, iar noua arenă va putea găzdui meciuri din cupele europene.
Autoritățile locale dau asigurări că firma care se ocupă de construirea noului stadion va recupera timpul pierdut până acum.
Primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, vrea ca stadionul să fie gata până vara viitoare.
Odata cu noua arenă sportivă, la Târgu Jiu, se va face și o sală a sporturilor ultramodernă.


