Vor demisia lui Ciurel

- Advertisement -

Liderii Federaţiei Naţionale Mine Energie îi cer directorului Complexului Energetic Oltenia să demisioneze din funcţie. Punerea sub urmărire penală a lui Ciurel de către Direcţia Naţională Anticorupţie este văzută de sindicalişti ca o pată asupra companiei energetice. Liderii FNME cred că imaginea gigantului energetic are de suferit în acest moment din cauza scandalurilor.

Liderii de sindicat din cadrul FNME cred că imaginea gigantului energetic are de suferit din cauza scandalului legat de contractele încheiate de Casa Şova cu termocentralele Rovinari şi Turceni şi cer demisia managerului privat, Laurenţiu Ciurel.

Amânarea listării pe bursă a pachetului minoritar de acţiuni reprezintă un alt motiv pentru care sindicaliştii cer demisia lui Ciurel. Oamenii legii au stabilit că prejudiciul creat Complexului Energetic Rovinari, prin încheierea contractelor de asistenţă juridică cu Casa Şova şi Asociaţii se ridică la aproximativ 84 de milioane de lei vechi. În vizorul DNA se află şi fostul director de la CET Turceni, Dumitru Cristea, care este suspectat că a creat un prejudiciu de peste 71 de milioane de lei.

Articole recente