Vizită importantă în Gorj Directorul Direcției Naționale de Probațiune, în premieră în județ

- Advertisement -

În cadrul unui eveniment important desfășurat, ieri, la Universitatea “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Serviciul de Probațiune Gorj a prezentat bilanțul activității pentru anul 2024. Cu această ocazie, județul nostru a avut onoarea de a găzdui pentru prima dată vizita Evelinei Oueslati, directorul general al Direcției Naționale de Probațiune. Evenimentul a subliniat realizările și provocările serviciului local, apreciate de autoritățile naționale, și a oferit o oportunitate de a discuta despre importanța activității de probațiune în sistemul judiciar din România.

 

Cu ocazia prezentării bilanțului pe anul 2024 al Serviciului de Probațiune Gorj, Evelina Oueslati, directorul general al Direcției Naționale de Probațiune, a făcut prima sa vizită în județ. Ea a subliniat că activitatea Serviciului de Probațiune Gorj este similară din punct de vedere structural cu cea a altor servicii din țară și că, din punct de vedere al încărcăturii, se află în marja celor de la nivel național.

Serviciul de Probațiune, a explicat directorul, este un serviciu public în slujba cetățeanului, responsabil cu executarea sancțiunilor și pedepselor neprivative de libertate. Comparativ cu Administrația Națională a Penitenciarelor, care gestionează condamnații aflați în mediu închis, probațiunea se desfășoară în mediu deschis, gestionând anual peste 100.000 de persoane.

Evelina Oueslati a adăugat că, în cazul în care persoanele aflate sub supraveghere nu respectă regimul impus, se întocmesc rapoarte către instanță, iar sancțiunile pot duce până la revocarea măsurilor neprivative de libertate și executarea pedepsei în regim închis, respectiv penitenciar pentru adulți și centre de detenție pentru minori.

Articole recente