Vin ajutoare de la UE

- Advertisement -

Aproape 40.000 de gorjeni cu posibilităţi materiale reduse vor primi, din nou, alimente de la Uniunea Europeană. Nevoiaşii vor beneficia de aproximativ 2.000 de tone de produse alimetare, în sumă de peste un milion de euro.

Acesta este al 5-lea an în care programul european de sprijinire a persoanelor aflate în dificultate se derulează în ţară şi în judeţul Gorj. Reprezentanţii APIA, instituţia prin care se derulează acţiunea, spun că până la finele lunii martie 2012, aproape 40.000 de gorjeni vor primi, din nou, alimente în mod gratuit.

Alimente vor primi beneficiarii de venit minim garantat, şomerii, pensionarii cu venituri de sub 400 de lei şi gorjenii cu handicap. Programul se va încheia pe 31 decembrie 2012, urmând ca distribuirea efectivă să se încheie cel târziu în primăvara anului viitor. Spre deosebire de anii trecuţi, la nevoiaşi vor ajunge acum 11 tipuri de alimente.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean au dat asigurări că transportul produselor din Târgu Jiu către fiecare localitate se va face pe cheltuiala instituţiei şi nu pe banii primarilor care s-au plâns că nu au fonduri pentru asta.

Autorităţile fac demersuri pentru modificarea listei de beneficiari, care ar urma să cuprindă văduvele şi prizonierii de război sau persecutaţii politic.

Articole recente