(Video) Un șofer beat a provocat un accident mortal în timp ce făcea live pe Facebook!

- Advertisement -

Un șofer care făcea live pe Facebook a produs o tragedie. Accidentul s-a produs în Slătioara, în județul Olt, iar șoferul vinovat făcea live pe Facebook în momentul impactului cu vehiculul care circula regulamentar din sens opus. Două persoane au murit în urma evenimentului rutier.

Martorii la accidentul care a avut loc vineri seara în localitatea Slătioara spun că șoferul mașinii care a pierdut controlul volanului era în live pe Facebook.

Pe contul său, apar imagini de pe traseu, dar și momentul impactului.

Filmarea nu se încheie după accident și se aud oamenii din sat care încearcă să le acorde primul ajutor răniților și constată că femeia din drepta a murit.

Polițiștii au stabilit și că șoferul vinovat era băut.

„Șoferul unui autoturism, aflat sub influența alcoolului, 0,58 mg/l în aerul expirat, a pierdut controlul asupra direcției de mers pe DJ 677 in comuna Slătioara, a intrat pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism. Șoferul din cel de-al doilea autoturism și o pasagera din primul au decedat. S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și conducerea sub influența alcoolului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt Cristian Grigorescu.

O femeie în vârstă de 34 de ani, pasager în mașina șoferului băut, a murit, precum și un bărbat, 48 de ani, șoferul al celuilalt autoturism.

Sursa: stiripesurse.ro

Articole recente