(VIDEO) Telefonul, bată-l vina! Un tânăr din Rovinari a ajuns cu mașina în șanț, momentul fiind filmat de un alt șofer!

- Advertisement -

Un tânăr din Rovinari a produs un accident rutier pe raza județului Mehedinți. Tânărul de 29 de ani conducea haotic, fapt care a atras atenția celorlalți participanți la trafic. Pe imagini se vede cum, după ce a fost la un pas de dezastru, evitând în ultimul moment un impact frontal cu un alt autoturism, rovinăreanul pierde controlul volanului și ajunge cu mașina într-un șanț. Polițiștii au ajuns la fața locului, au făcut cercetări, iar tânărul gorjean le-a recunoscut oamenilor legii că a pierdut controlul volanului pentru că nu era atent la drum, ci la.. telefonul mobil.

„Un bărbat de 29 de ani, din Rovinari, județul Gorj în timp ce conducea un autoturism pe DN6, pe raza localității Butoiesti a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabila și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma impactului nu au rezultat victime omenești, doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat atât cu privire la consumul de băuturi alcoolice cat și cu privire la consumul de substanțe psihoactive, ambele rezultate fiind negative.
Tânărul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 R și M.”, a transmis IPJ Mehedinți.

Articole recente