Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) îi solicită președintelui PSD, primministrul Marcel Ciolacu, și președintelui PNL, Nicolae Ciucă, retragerea sprijinului politic pentru deputatul Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților, acuzându-l de un comportament agresiv și limbajul suburban pe care îl manifestă în mod constant în plenul Camerei Deputaților la adresa parlamentarilor opoziției.
„Este inacceptabil ca un individ care s-a remarcat de-a lungul carierei politice
doar prin veleitățile de bișnițar și de combinator să ocupe a treia funcție din
statul român și să păteze imaginea funcției de reprezentant al românilor.
Funcția de președinte al Camerei Deputaților ar trebui să impună o anumită
conduită, lucru total străin sinecuristului Alfred Simonis, zis și Freddy.
Tehnicile sale de intimidare, de manipulare, precum și limbajul suburban au
atins astăzi noi culmi ale tupeului, după ce și-a permis ca în cel mai grotesc
mod să adreseze injurii greu de reprodus președintelui AUR, deputatul
George Simion, cel care i-a solicitat o serie de explicații. Însă, disprețul și
aroganța l-au făcut pe Freddy Simonis să își arate adevărata față, aceea de
interlop eșuat. Deși cunoștea foarte bine realitatea, știa exact cum s-au petrecut faptele,
Freddy Simonis a ales să mintă în fața presei, așa cum a fost învățat în
laboratoarele politice din K10, sperând că adevărul nu va ieși la suprafață.
Doar că s-a dovedit, încă o dată, că minciuna lui Freddy Simonis și a PSD-ului
are picioare foarte scurte.”, se arată în comunicatul de presă al AUR.
Conform imaginilor și informațiilor apărute în spațiul public, în Parlamentul României a avut loc un scandal între liderul AUR, George Simion, și Alfred Simonis, Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor. Aceșria au avut un schimb dur de replici, aruncându-și acuze și chiar injurii unul la adresa celuilalt.


