Ieri, cu câteva minute înainte de ședință, liberalii au depus un proiect prin care Consiliul Local urma să aprobe alocarea a 4000 de lei pentru un concurs de robotică la care au participat elevi de la CN „ Ecaterina Teodoroiu”. Consilierul Viorel Petcu rezolvase deja această solicitare încă de luna trecută și chiar a anunțat în comisii că sponsorizează el acest eveniment. Când și-au dat seama în ce situație penibilă se află, liberalii au început să se scuze și au șocat audiența când Berca a început să aplaude după care s-a repezit să retragă documentul. Liberalii au mai făcut astfel de gafe. Ei ar fi vrut să cheme văduvele la Nunta de Aur și au cerut suplimentarea bugetului, deși evenimentul avusese loc, apoi au cerut preluarea cinematografului Sergiu Nicolaescu chiar dacă primăria făcuse demersuri cu două săptămâni înainte.


