VIDEO: Au scăpat ca prin minune

- Advertisement -

Un incendiu puternic a mistuit în această seară o parte din casa unui bărbat de 68 de ani din comuna Săcelu, județul Gorj. Pompierii de la Garda de Intervenție Novaci au ajuns imediat la fața locului și au început lupta cu flăcările, iar în paralel încercau să salveze animalele din gospodărie.

Unul dintre salvatori, Ștefan Corici, a văzut o cățelușă care nu voia să fugă din valea focului. După ce s-a asigurat, pompierul a intrat în clădirea cuprinsă de flăcări. „Mult fum și flăcările îi șuierau pe la urechi. Se apleacă jos unde fumul nu era așa dens să vadă ce ar mai putea fi în încăpere și aude scâncete dintr-o cutie de carton. Ștefan ia cutia în brațe și o zbughește pe ușa pe care intrase. În spatele lui, flăcările se închideau de parcă și lor le fusese milă de micile suflete din cutie”, au povestit colegii pompierului pe pagina de socializare.
https://youtu.be/6UFPZbgk52I

Articole recente