Ei bine, acum cele 600 de angajări făcute la Complexul Energetic Oltenia în ultima perioadă sunt obiectul unei anchete. Mai mulți lideri de sindicat, dar și primari din Gorj, au semnalat faptul că angajările s-au făcut pe pile și chiar sunt acuzații de luare și dare de mită. Drept urmare, anchetatorii fac verificări pentru a stabili dacă angajările s-au făcut conform legii sau nu.
Angajări cu cântec sau nu la CEO? Asta vor să afle și anchetatorii care fac verificări în companie după cele 600 de angajări din ultima perioadă. Unul dintre cei care au semnalat că sunt nereguli în privința angajărilor este primarul din Slivilești. Sorin Bucurescu este revoltat și susține că posturile au fost date pe sub mână.
Și parlamentarii vor să afle cum s-au făcut aceste angajări. Mai mult, sunt acuzații că unii liderii politici au cerut liste cu susținători din localitățile din Gorj pentru a fi angajați la CEO. O spune senatorul Ion Iordache, care susține că numai dacă slugărești partidele ai o șansă de izbândă.
Verficările sunt făcute de cei de la Serviciul de Investigații Criminale și Economice din cadrul IPJ Gorj. În cazul în care se va dovedi că acuzațile extrem de grave sunt reale se va deschide un dosar penal în cazul sutelor de angajări.
(VIDEO) Anchetă la CEO
- Advertisement -


