Chiar în aceste momente, zeci de amubulanțe mărșăluiesc cu sirenele pornite prin centrul Municipiului Tg-Jiu. Oamenii sunt rugați să nu intre în panică dacă le aud. Peste 50 de autospeciale au ajuns astăzi în Târgu Jiu, în cadrul Zilei Naționale a Ambulanței, sărbătorită anul acesta în orașul lui Brâncuși.
Peste 600 de angajați din toată țara au venit la Târgu Jiu. Astăzi, se împlinesc 117 ani de la prima salvare din România, strămoșul actualei ambulanțe fiind un car pe patru roți, care intervenea la cazurile grave.
Este pentru prima dată când la Târgu Jiu se organizează un astfel de eveniment.
Gorjenii pot primi în stradă consultații medicale gratuite.
La eveniment era așteptat să participe și Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, însă nu a ajuns.