România a învins Luxemburg, scor 3-1, în turul 1 din Grupa a II-a Europa / Africa din Cupa Davis, obţinând prima dintre cele trei victorii necesare pentru a urca înapoi în eşalonul doi valoric al competiţiei pe echipe din tenisul masculin.
- Tricolorii au preluat conducerea în confruntarea de la Piatra Neamţ, duminică, în doar 48 de minute, după o adevărată demonstraţie de forţă a vicecampionilor olimpici, Horia Tecău şi Florin Mergea.
- Marius Copil a câştigat apoi punctul decisiv, în 51 de minute de joc, în faţa lui Ugo Nastasi.
Gabi Trifu a debutat cu victorie în postura de căpitan-nejucător al echipei de Cupa Davis a României, însă duelul cu Luxemburg a scos la iveală un adevăr care dă de gândit: România a tremurat în faţa unei echipe de amatori până în momentul în care pe teren au intrat singurii jucători cu adevărat profesionişti pe care îi avem – Marius Copil, Horia Tecău şi Florin Mergea.
Arădeanul şi-a demonstrat net superioritatea la simplu, în condiţii de joc în sală care se potrivesc mănuşă profilului său: a atacat non-stop spre fileu, a contat de fiecare dată pe servicii inspirate, astfel încât cei doi adversari ai săi – Christophe Tholl şi Ugo Nastasi – nu au avut nici măcar o minge de break. Trimişi la cabine după 58 şi, respectiv, 51 de minute, luxemburghezii nu au putut emite nicio pretenţie şi au pus într-o lumină şi mai bună evoluţia lui Marius Copil, care doar a evidenţiat decalajul uriaş pe care era de aşteptat să îl vedem în faţa unui cvartet ajuns la Piatra Neamţ fără singurii jucători care punctează în clasamentul profesionist de simplu.
Horia Tecău şi Florin Mergea, reveniţi de aceeaşi parte a fileului pentru prima dată după experienţa olimpică din 2016, de la Rio, şi-au adus şi ei aportul cu o doză de siguranţă impresionantă.
Cu cei trei jucători, România a dat şah-mat Luxemburgului. Din păcate, după un debut interesant şi în mare măsură impresionant contra Austriei şi a lui Dominic Thiem, Nicolae Frunză a capotat în faţa propriilor suporteri, într-un duel în care nu şi-a putut struni nici nervii, nici forehandul. „În momente-cheie nu am luat cele mai bune decizii„, afirma bucureşteanul de 20 de ani la conferinţa de presă de sâmbătă. Gabi Trifu a lăsat să se înţeleagă, clar, că aşteaptă mai mult profesionalism de la jucătorul său.


