Un pas important pentru angajații din sectorul energetic și, în special, pentru salariații Complexului Energetic Oltenia. Proiectul legislativ inițiat de deputata AUR de Gorj Ionelia Priescu, care urmărește modificarea legislației pensiilor pentru energeticieni și extinderea recunoașterii condițiilor speciale de muncă, a primit aviz favorabil în Comisia de industrii. Proiectul, înregistrat la Senat sub B76/19.02.2026, a fost inițiat de deputata Ionelia-Florența Priescu, alături de peste 45 de parlamentari AUR, și vizează una dintre cele mai sensibile probleme pentru angajații din producția de energie electrică pe bază de cărbune.
După avizul favorabil primit anterior din partea Consiliului Economic și Social (CES), inițiativa a mai trecut acum un prag important în circuitul parlamentar, obținând susținere și în Comisia de industrii.
„Proiectul inițiat de mine pentru pensiile energeticienilor a obținut aviz favorabil în Comisia de industrii. Am avut o delegație consistentă de la Gorj. Este pentru a reveni la situația de dinaintea legii nr. 360/2023”, a transmis pentru TvSud deputata AUR Gorj Ionelia Priescu.
Mentenanța, inclusă în categoria condițiilor speciale
Una dintre cele mai importante modificări propuse privește extinderea categoriilor de salariați care pot beneficia de recunoașterea activității desfășurate în condiții speciale de muncă.
Inițiativa urmărește ca, pe lângă angajații implicați direct în producerea energiei electrice pe bază de cărbune, să fie incluși și salariații din mentenanță, precum și cei care desfășoară activități asimilate, dacă activitatea efectivă și gradul de expunere justifică această încadrare.
Este o modificare cu impact direct asupra unui număr important de salariați ai complexurilor energetice, inclusiv asupra angajaților din Gorj.
CES a susținut principiul proiectului, solicitând însă ca noțiunile de „personal de mentenanță” și „activități asimilate” să fie definite cât mai precis, pe baza unor criterii obiective precum tipul operațiunilor desfășurate, gradul de risc și expunere, locul efectiv de muncă și instalațiile asupra cărora se intervine.
Posibilitatea contestării adeverințelor eliberate de angajatori
Proiectul inițiat de Ionelia Priescu introduce și un mecanism prin care salariații ar putea contesta situațiile în care angajatorul recunoaște doar parțial perioadele lucrate în condiții speciale.
În cazul în care o anumită perioadă nu este recunoscută integral, angajatorul ar trebui să motiveze această decizie.
Măsura este deosebit de importantă în sectorul energetic, în condițiile în care numeroase societăți au trecut de-a lungul timpului prin reorganizări, fuziuni și transferuri de activitate, iar angajați care au desfășurat activități similare s-au putut confrunta cu adeverințe și interpretări diferite privind condițiile de muncă.
Reducerea vârstei de pensionare ar putea ajunge până la 13 ani
O altă prevedere importantă a proiectului se referă la cumularea reducerilor vârstei standard de pensionare.
Inițiatorii propun ca limita maximă a reducerilor cumulate să poată ajunge la 13 ani, prin modificarea Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Pentru energeticienii care au acumulat perioade îndelungate de activitate în condiții deosebit de grele sau speciale, această modificare ar putea avea un impact major asupra momentului în care pot ieși la pensie.
CES a cerut însă corelarea tehnică a acestei prevederi cu celelalte dispoziții ale Legii nr. 360/2023, pentru ca măsura să poată fi aplicată efectiv în forma urmărită de inițiatori.
Un punct suplimentar pentru fiecare lună lucrată în condiții speciale
Proiectul prevede și acordarea unui punct suplimentar la pensie pentru fiecare lună de stagiu realizată în condițiile stabilite de lege.
De această facilitate ar urma să beneficieze inclusiv salariații care vor fi incluși în categoria condițiilor speciale prin extinderea reglementării la personalul de mentenanță și la activitățile asimilate.
Astfel, modificarea nu ar influența doar vârsta de pensionare, ci ar putea avea efect și asupra cuantumului pensiei.
Un proiect cu miză majoră pentru Gorj
Pentru județul Gorj, unde mii de familii depind direct sau indirect de sectorul energetic, evoluția proiectului are o miză aparte.
Prezența unei delegații consistente din Gorj la dezbaterile din Comisia de industrii arată interesul major al salariaților pentru revenirea la un cadru legislativ mai favorabil energeticienilor și pentru corectarea problemelor apărute odată cu aplicarea noii legi a pensiilor.
Avizul favorabil obținut în Comisia de industrii reprezintă astfel un nou succes parlamentar pentru deputata AUR Gorj Ionelia Priescu și un pas înainte pentru revendicările energeticienilor, proiectul urmând să parcurgă în continuare procedura legislativă până la forma sa definitivă.


