Viceprimarul Municipiului Târgu-Jiu, Bogdan Bejinaru, a anunțat la TvSud faptul că la sfârșitul lunii mai, începutul lunii iunie, cartierul Teilor va intra intr-un proces de reabilitare completă. O veste bună pentru cetățenii cartierului mai ales în contextul în care reabilitarea va include și schimbarea în integralitate a rețelei de apă, aceasta fiind extrem de veche. Lucrările vor fi unele complexe, de anvergură, și vor fi realizate pe etape, cu o durată maximă de doi ani.
„Următorul proiect mare este Cartierul Teilor. Cred că lucrările vor incepe la sfârsitul lunii mai sau începutul lunii iunie. De data aceasta, o sa incepem cu lucrările pentru modernizarea iluminatului public, apoi o sa urmeze schimbarea retelei de apa pentru cã este una veche asa cum a fost si în Cartierul Plopilor. Canalizarea menajerã este nouă acolo pentru cã a fost executatã în perioada primului mandat de primar al domnului Romanescu. Apoi urmeaza spatile verzi. O sã dureze lucrarile undeva la doi ani pentru că este un cartier destul de mare, dar o sa lucram etapizat”, a transmis viceprimarul Bogdan Bejinaru.


