Vicele Popescu, în AGA la Pandurii

- Advertisement -

Aurel Popescu i-ar putea lua locul primarului Florin Cârciumaru în Adunarea Generală a Acționarilor de la clubul Pandurii. Acesta a declarat că a avut o discuție cu edilul, dar nu s-a luat o decizie clară, acest lucru urmând să se întâmple la următoarea întâlnire a Consiliului Local.

Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu, ar putea fi cel care îi va lua locul primarului Cârciumaru în Adunarea Generală a Acționarilor clubului Pandurii, după ce edilul și-a dat demisia din funcție. Cârciumaru a pus demisia pe seama numirii lui Liviu Andrei la club, deși fostul prefect de Gorj a mărturisit astăzi, pentru postul nostru de televiziune, că decizia a fost luată după o consultare a lui Marin Condescu cu primarul cu și Viorel David.

Numirea unui reprezentant al Primăriei Târgu Jiu și Consiliului Local se va face în viitoarea întâlnire a consiliului.

Aurel Popescu este reprezentantul acționarului în Consiliul de Administrație. Nu ar fi singurul care ar reprezenta un acționar în ambele organisme. Și Marin Condescu face parte din Consiliul de Administrație și din AGA, ca reprezentant al USMO.

Articole recente