Condiții inumane pentru șapte familii din Rovinari care locuiesc în locuințe sociale puse la dispoziţie de primăria oraşului. Oamenii sunt nemulţumiţi de blocul în care trăiesc şi acuză autorităţile locale. Reprezentanții primăriei promit că, în acest an, se vor aloca fonduri pentru reabilitarea imobilului.
Blocul B, din orașul Rovinari, este situat chiar în spatele Primăriei.
O parte dintre rovinăreni cunosc problema cu care se confruntă aceaste familii nevoiașe, printre care se află și copiii şi acuză, la rândul lor administrația locală.
Conducerea Primăriei Rovinari susține însă că are în plan renovarea acestor locuințe.
Până când se vor lua aceste măsuri, oamenii continuă să trăiască în continuare în condiţii insalubre.


