În preajma sărbătorilor de iarnă, trei copii în vârstă de 14,11 și 8 ani au rămas fără de cel mai de preț lucru pe lume, mama. Adelin, Titu și Alexandru locuiesc în comuna Padeș, iar în prezent sunt în grija bunicii și a tatălui. Niciunul dintre ei nu are venit. Cei doi adulți merg cu ziua prin sat, iar în schimbul muncii primesc de la oameni mâncare pentru cei mici. Singurul sprijin constant vine din partea unui unchi, care le aduce în fiecare zi câte o porție de mâncare. Locuiesc într-o casă cu trei cămăruțe, în care dorm, mănâncă și își fac temele pentru școală.
TV SUD organizează mâine, Balul Caritabil de Crăciun, iar toate fondurile strânse vor merge la șase familii din județ, cu care soarta nu a fost deloc blândă.
Alexandru este cel mai mic dintre cei trei copii ai familiei Anghelescu. În prezența echipei TV SUD el i-a scris o scrisoare lui Moș Crăciun.
Sandu Maria, bunica micuților, încearcă să suplinească lipsa mamei, care a trecut prea repede în lumea celor drepți, însă lipsurile financiare îi fac viața grea.
Tatăl copiilor spune că viața lor a luat o întorsură groaznică, după ce luna trecută, soția lui a murit în spital.
Băiatul de 11 ani. Adelin, merge la școală în fiecare zi, iar materia lui preferată este biologia. Chiar dacă nu spune în fața camerei de luat vederi, în privirea lui se poate citi suferința provocată de dispariția mamei.
Familia Anghelescu speră ca de sărbători să primească o mașină de spălat, din partea lui Moș Crăciun, care să-i ușureze munca buncii, în vârstă de 60 de ani. Întreaga lor poveste va fi difuzată în direct, mâine, în cadrul Balului Caritabil, organizat de TV SUD, care va începe la ora 18.00. Împreună putem să aducem pe chipul acestor copii zâmbetul care să le lumineze copilăria, condamnată la tristețe și sărăcie.


