Vezi cum va fi vremea în zilele următoare!

- Advertisement -

Meteorologii anunță că vremea va fi rece pentru această peioadă, însă, de marți, temperaturile cresc semnificativ.

Astăzi, vremea va fi rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi parţial noros în sud şi sud-est, unde numai izolat şi trecător va ploua slab şi va fi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va continua să prezinte unele intensificări în Dobrogea şi estul Munteniei, cu viteze mai mari pe litoral şi în Delta Dunării. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, mai coborâte în depresiuni, până în jurul a -4 grade, dar şi mai ridicate pe litoral, spre 12…14 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă şi, mai ales în nord şi centru, se va produce brumă.

Duminică, vremea se va menţine rece în majoritatea regiunilor. Cerul, mai mult senin în mare parte din ţară, va avea unele înnorări în sud şi sud-est, unde izolat şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea şi Muntenia. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 12 grade.

Luni, deși temperatura aerului va fi în creştere uşoară, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit la această dată, îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în extremitatea de sud-est a ţării. Vântul va sufla moderat în Delta Dunării şi va fi în general slab în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 10 grade.

Marți, vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă în toate regiunile, devenind normală din punct de vedere termic pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate după-amiaza şi noaptea în vestul, centrul şi nordul ţării, unde pe arii relativ extinse va ploua, iar vîntul va avea unele intensificări. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 14 grade.

Articole recente