Veste bună pentru minerii de la Berbești și Alunu. Directorul Diviziei de Energie a Complexului Energetic Oltenia, Aurel Medințu, le-a transmis angajaților care lucrează în cele două cariere, recent externalizate, că nu vor rămâne fără locuri de muncă. Tot personalul va trece în subordinea CET Govora. Decizia de transferare a celor două perimetre a fost luată, săptămâna trecută, după întrevederea pe care managerul CEO, Laurențiu Ciurel, a avut-o cu ministrul Energiei, Andrei Gerea.
Aurel Medințu a ținut să pună punct speculaților cu privire la soarta celor aproximativ două mii de mineri care își desfășoară activitatea la Carierele Berbești și Alunu. Șeful Diviziei de Energie spune că personalul va fi preluat de CET Govora și că oamenii nu trebuie să se îngrijoreze.
Reprezentanții CEO spun că mai urmează o serie de discuții cu omologii de la Vâlcea, săptămâna viitoare, la Ministerul Energiei.
Decizia de externalizare a celor două cariere a fost luată pentru că CET Govora nu achita Complexul Energetic Oltenia banii pentru cărbunele pe care îl folosea.


