Vești bune de la meteorologii. De luni, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană și local în sud-vestul, sudul și estul teritoriului. La sfârşit de săptămână, valorile termice vor mai crește ușor și se vor menține apropiate de cele normale pentru prima decadă a lunii martie.
Astăzi: Ziua va debuta cu temperaturi mai ridicate decât în diminețile precedente, cer înnorat în majoritatea zonelor și local precipitații slabe, mixte și depuneri de polei în jumătatea de sud-est a țării și ninsori izolate în rest. Apoi vor fi și intervale de cer variabil spre senin, precipitațiile, slabe cantitativ, vor cadea doar izolat, iar sud maximele termice vor fi mult mai mari decât în ultimele zile; in general se vor încadra între -8 grade în nordul Moldovei și 7…8 grade în sudul Dobrogei. Noaptea, în nord, în centru și în est cerul se va degaja, condiții în care temperaturile vor coborî din nou sub pragul de ger (sub -10 grade). În celelalte zone, nebulozitatea se va accentua iar valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice perioadei; în a doua parte a nopții în sud, local, vor fi precipitații mixte și depuneri de polei. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -18…-16 grade în Moldova și estul Transilvaniei și -1…0 grade în sudul Banatului și sud-vestul Olteniei și pe litoral. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale pese zi în sud, centru și est, cu viteze de 45…55 km/h, precum și în zona montană înaltă, unde rafalele vor depăși 60…70 km/h, iar zăpada va fi spulberată. Izolat se va semnala ceață.
Duminică: Regimul termic va fi caracterizat de valori mult mai coborâte decât cele obișnuite în prima decadă a lunii marti; noaptea va fi ger mai ales în vest, în centru și în nord. Maximele se vor situa în general între -4 și 4 grade, minimele între -14 și -4 grade, mai scăzute în nordul Moldovei și în estul Transilvaniei, unde vor fi în jurul a -20 de grade. Înnorările vor fi persistente în sudul țării, unde, mai ales în prima parte a zilei, pe arii restrânse vor fi precipitații slabe, mixte. Izolat se mențin condițiile de polei. În celelalte zone cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Mai ales noaptea, pe spații mici va fi ceata.
Luni: Vremea se va încălzi în cea mai mare parte a țării. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între -1 și 8 grade, iar cele minime, în general, între -7 și 2 grade. În sud și în sud-vest înnorările vor fi persistente, iar noaptea vor fi precipitații mixte și condiții de polei. În celelalte zone, cerul va fi variabil, temporar noros în a doua parte a intervalului, când vor fi posibile precipitații slabe și în nord-vest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană și local în sud-vestul, sudul și estul teritoriului. În zonele joase de relief, dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.
Marți: Vremea va continua să se încălzească ușor în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 și 8 grade, iar cele minime între -5 și 5 grade. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse vor fi precipitații, predominant sub formă de ninsoare la munte, mixte în sud-vest și în zonele deluroase și mai ales ploi în rest. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte și local și temporar în celelalte zone.


