Informarea meteorologilor de vreme rea, valabilă astăzi în toată ţara, se face simţită în zona de munte. La ieşire din Rânca, spre Transalpina, vântul bate cu putere şi e posibil să se transforme în viscol. Pe DN 67 C, drumarii au pregătit utilajele pentru deszăpezire. Potrivit reprezentanţilor Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, în Rânca dar şi în drum spre munte sunt şase lame, două turbofreze şi o autofreză care pot să intervină în orice moment dacă va începe să ningă. Informarea meteorologilor a intrat în vigoare în această dimineaţă de la ora 08.00 şi este valabilă până la 22.00. În acest interval vor cădea precipitaţii sub formă de nisoare şi vor fi intensificări ale vântului. De mâine, temperaturile vor scădea semnificativ. În prima parte a săptămânii nopţile vor deveni geroase îndeosebi în centrul şi sudul ţării. (A.P)
Vânt puternic la Rânca
- Advertisement -


