Vânt puternic în mai multe regiuni ale țării. IGSU, avertisment pentru populație

- Advertisement -

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează asupra intensificărilor de vânt prognozate în mai multe regiuni ale țării, în baza avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie. Informările sunt valabile până luni seara, la ora 21:00.

Potrivit IGSU, vântul va prezenta intensificări în special în Oltenia, sud-vestul și nord-estul Munteniei, centrul și sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum și în Munții Banatului, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.

În contextul fenomenelor prognozate, autoritățile le recomandă cetățenilor să evite deplasarea prin zone în care există arbori, stâlpi, panouri publicitare sau alte structuri care ar putea fi doborâte de rafalele de vânt.

De asemenea, IGSU recomandă amânarea activităților desfășurate în aer liber, în special a celor care presupun lucrul în spații deschise sau la înălțime, unde condițiile meteo pot genera riscuri suplimentare.

Cetățenii sunt sfătuiți să închidă ferestrele și să se asigure că obiectele aflate în curți sau pe balcoane sunt bine fixate, pentru a preveni producerea unor incidente.

Pentru informații privind comportamentul recomandat înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență, populația poate consulta platforma fiipregatit.ro sau aplicația mobilă DSU.

Totodată, autoritățile recomandă urmărirea permanentă a avertizărilor și actualizărilor publicate de Administrația Națională de Meteorologie.

Articole recente