Guvernul majoreaza de la 1 ianuarie 2018 indemnizatiile pentru persoanele cu dizabilitati

- Advertisement -

Valoarea sprijinului financiar pentru persoanele cu dizabilități va fi majorată semnificativ, începând cu 1 ianuarie 2018, stabilește o Ordonanță de Urgență adoptată de Guvern în ședința de ieri, la propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Actul normativ modifică Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât integrarea în societate a acestei categorii de persoane să aibă loc în mod real, inclusiv prin creşterea ponderii în rândul salariaţilor, în acord cu prevederile Strategiei naționale ”O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilităţi”. Copiii cu dizabilităţi vor beneficia de creșterea sprijinului financiar după cum urmează: din luna ianuarie 2018, 135% pentru gradul grav, pentru gradul accentuat 89%, în timp ce pentru gradul mediu majorarea va fi 28%. Din luna iulie 2018, se va aplica o nouă majorare în cazul copiilor cu dizabilități, în cuantum de 20% pentru gradul grav, 16% pentru gradul accentuat şi 20% pentru gradul mediu.O altă noutate a actului normativ o constituie obligația instituțiilor publice cu peste 50 de salariați de a organiza concursuri dedicate angajării persoanelor cu dizabilități, se precizeaza într-un comunicat emis de Ministerul Muncii.

 

Articole recente