Polițiștii din Târgu-Jiu au fost sesizaţi de o femeie angajată ca supraveghetor în cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate Târgu-Jiu despre faptul că minora Valentina Tufiși, în vârstă de 16 ani, din comuna Runcu, internată în centru, a plecat la cursuri şi nu s-a mai întors. Aceasta este cunoscută cu plecări repetate atât de la domiciliu, cât şi din centru.
”Semnalmente: înălţime 1,65 metri, greutate 55 de kilograme, constituţie atletică, ten deschis, ochi verzi, păr negru tuns la nivelul umerilor. La data dispariţiei, minora purta o geacă din fâş de culoare roşu, o bluză textilă de culoare alb, pantaloni tip blue-jeans de culoare albastru, iar în picioare purta o pereche de pantofi sport”, au anunțat reprezentanții IPJ Gorj. (L.F.)



